Războiul dintre Statele Unite și Iran, aflat acum în a opta lună, a fost pus pe pauză de calendarul electoral american. Donald Trump a anunțat că Washingtonul nu va ataca Iranul în niciun moment înainte de alegerile intermediare din 3 noiembrie, după ce The Atlantic a relatat că el luase în calcul o lovitură înainte de vot. În aceeași lună promisese că Statele Unite vor câștiga războiul imediat după alegeri sau poate chiar înainte. Moratoriul este o amânare, iar capitalele din Orientul Mijlociu și din Europa se întreabă ce urmează a doua zi.
James M. Lindsay, de la Council on Foreign Relations, a examinat această întrebare împreună cu Cole Bucy, fost analist al Agenției Centrale de Informații și fost director pentru Iran în aparatul Consiliului de Securitate Națională al SUA, și cu Nate Swanson, director al Iran Strategy Project de la Atlantic Council și, anul trecut, membru al echipei de negociere a administrației Trump. Concluzia lor este că fiecare opțiune de pe masa Biroului Oval are dezavantaje substanțiale și o șansă îndoielnică de succes.
Promisiunea de a nu lovi înainte de 3 noiembrie a rezolvat o problemă politică imediată. Doar unul din trei americani susține războiul, iar prețurile mai mari la benzină și motorină l-au transformat într-o parte a crizei costului vieții care domină campania. Reluarea bombardamentelor în săptămâna votului ar fi întărit vântul potrivnic pentru candidații republicani și ar fi crescut șansele unui val democrat. Teheranul a înțeles de luni de zile această vulnerabilitate: atacurile mai grele asupra tancurilor și navelor comerciale au avut ca scop să mute războiul din Golf în bugetele gospodăriilor americane.
Pauza l-a constrâns și pe Israel. Potrivit Financial Times, Benjamin Netanyahu pregătise o nouă campanie de bombardamente pentru începutul lunii împotriva unor instalații nucleare, ținte guvernamentale, centrale electrice și altei infrastructuri civile, iar Trump a amânat ofensiva până după alegeri. Netanyahu, el însuși aflat în fața unui vot, a spus miercuri că Trump îi transmisese că Statele Unite sunt gata să ducă treaba la capăt în Iran. Argumentase mai devreme că înlăturarea amenințării iraniene cere răsturnarea regimului. Întrebat de Time dacă va intensifica bombardamentele după alegeri, Trump a spus că este posibil și a refuzat să numească țintele. A respins și cea mai recentă propunere de încetare a focului a Iranului, inclusiv oferta de a redeschide Strâmtoarea Ormuz, pe motiv că nu era suficient de bună.
Concentrarea militară americană continuă. Până la sfârșitul săptămânii viitoare, trei dintre cele unsprezece grupuri de portavioane ale Marinei vor fi în regiune, o configurație văzută ultima dată în aprilie și, înainte de aceea, abia la invazia Irakului din 2003. Grupul USS Theodore Roosevelt, cu nave amfibii care transportă mii de marinari și pușcași marini, s-a alăturat forțelor deja aflate acolo. Pentagonul a ordonat Comandamentului Central al SUA să încheie pregătirile pentru revenirea la operațiuni majore de luptă, iar blocada navală a porturilor iraniene, impusă în iulie, rămâne în vigoare.
Operațiunea Epic Fury, lansată pe 28 februarie, a provocat daune masive infrastructurii militare și economice a Iranului și l-a ucis pe ayatollahul Ali Khamenei. Statele Unite nu au transformat aceste rezultate de pe câmpul de luptă într-o victorie diplomatică. Bucy și Swanson au expus trei opțiuni de bază: escaladarea, în speranța prăbușirii regimului sau a impunerii unor condiții americane de pace; negocierea, folosind amenințarea unor noi lovituri ca pârghie; sau așteptarea, în speranța că nemulțumirea internă va doborî regimul. O nouă rundă de lovituri ar putea adânci impasul, ar putea urca prețurile energiei și ar putea trimite economia mondială într-o spirală descendentă. Sancționarea Chinei pentru colacul de salvare economic pe care îl oferă Teheranului poartă propriul risc: secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a avertizat în august că lovirea firmelor chineze ar putea distruge sistemul financiar global, iar Beijingul ar putea răspunde tăind accesul american la minerale critice.
Discuțiile din iunie de la Bürgenstock, pe lacul Lucerna, la care au participat vicepreședintele JD Vance, trimisul special Steve Witkoff și Jared Kushner, cu medierea Pakistanului și a Omanului, au arătat limitele negocierii. Iranul nu a arătat interes pentru termeni acceptabili pentru Washington, iar o pauză îi dă Teheranului timp să-și refacă forțele. Campania Economic Outcast a Trezoreriei, de sancțiuni secundare, lansată în august, a strâns presiunea asupra economiei iraniene fără semne ale unei mișcări populare împotriva liniei dure. Bucy a spus că poporul iranian pare să se retragă, nu să se ridice. Blocada navală a oprit exporturile iraniene de petrol prin Ormuz, în timp ce exporturile Golfului arab au crescut, dar prețurile globale ale energiei nu au scăzut substanțial, în parte pentru că asigurarea tancurilor care folosesc strâmtoarea este scumpă. Bucy a spus că Comandamentul Indo-Pacific al SUA și Comandamentul European al SUA s-au plâns deja că trimiterea tuturor resurselor militare într-o singură operațiune este nesustenabilă. Fiecare zi fără luptă este și o zi în care Iranul își repară arsenalul.
Pentru conducerea Iranului, supraviețuirea regimului este deja o formă de victorie. Statul și-a pierdut liderul suprem, o parte considerabilă a infrastructurii militare și accesul la piețele petrolului, dar tot lovește nave, baze americane din țări terțe și infrastructura energetică a vecinilor. O succesiune opacă, cu un lider suprem aproape invizibil și cu linii dure în ascensiune în aparatul de securitate, îngustează spațiul de compromis. Amenințările recente de a ataca cabluri submarine din Golf, alături de presiunea asupra tancurilor, sunt menite să crească prețul oricărei noi runde de bombardamente pentru Washington și pentru monarhiile arabe. Houthii din Yemen continuă să lovească Arabia Saudită, un front pe care niciuna dintre opțiunile Washingtonului nu îl controlează pe deplin.
Pentru România și pentru flancul estic al NATO, detaliul cel mai important este plângerea Comandamentului European, comandamentul care garantează în ultimă instanță apărarea Europei. Interceptoarele Patriot folosite deasupra Golfului sunt interceptoare care lipsesc din stocurile destinate Europei, iar grupurile navale concentrate în jurul Iranului lipsesc din Mediterană și din Atlantic. Fiecare lună de impas în Orientul Mijlociu este o lună în care Moscova poate testa coeziunea și reacția Alianței, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, la un cost mai mic. Un război suspendat ca să nu deranjeze alegeri interne arată totodată că politica externă a Washingtonului este tot mai mult o funcție a ciclului electoral. Investițiile în baza Mihail Kogălniceanu, în scutul de la Deveselu și în prezența aliată din România rămân esențiale, dar analiza susține că ele trebuie dublate de capacități naționale reale, de stocuri naționale de muniție și de o diplomație care menține flancul estic pe agenda unei administrații absorbite de alte fronturi. Ziua de după 3 noiembrie va decide soarta unui război din Golf; pentru București, întrebarea relevantă este câtă atenție americană va mai rămâne disponibilă pentru Marea Neagră.
Un avertisment din 23 octombrie al lui Jay Clayton, director al Serviciilor Naționale de Informații ale Statelor Unite, a spus că Iranul se află în stadii avansate de planificare a unor atacuri asupra unor ținte americane din regiune. Washingtonul apreciază că amenințarea la adresa cetățenilor americani din Orientul Mijlociu este cea mai gravă de la începutul războiului SUA-Israel-Iran, în februarie 2026. Un semnal concret este reducerea personalului diplomatic american din regiune. La RAF Fairford, în Marea Britanie, un presupus plan iranian de atac cu drone pe teritoriul Regatului Unit a dus la mutarea a 12 bombardiere B-1 Lancer la începutul lunii octombrie. Prin mediatori arabi, Teheranul a spus că intenționează să-și extindă banca de ținte și să lovească mai agresiv forțele navale americane dacă bombardamentele reîncep. Peste 30 de teste ale rachetelor balistice cu combustibil solid Emad și Kheibar Shekan, pe 11 octombrie, au fost o demonstrație de capacitate. Pentru Europa și pentru flancul estic al NATO, Fairford schimbă calculul: dacă Iranul tratează bazele de pe teritoriul aliaților europeni ca ținte legitime, conflictul nu mai este limitat la Orientul Mijlociu. Statele care găzduiesc infrastructură militară americană, inclusiv România cu Mihail Kogălniceanu și sistemul antirachetă de la Deveselu, sunt îndemnate să trateze protecția antidronă și contrainformațiile pentru aceste amplasamente ca pe o urgență prezentă.