O recenzie a cărții lui Munir Ahmed, Ukraine War: Beyond the Headlines, susține că războiul nu poate fi înțeles dacă se pornește de la 24 februarie 2022. Ahmed, analist geopolitic și jurnalist pakistanez, îl urmărește până la eșecul construirii unei ordini europene de securitate incluzive după Războiul Rece, prin eseuri despre extinderea NATO, preocupările de securitate ale Rusiei, interesele strategice americane, sancțiuni și consecințele economice globale.
Recenzia spune că, atunci când Uniunea Sovietică s-a prăbușit în 1991, Pactul de la Varșovia dispăruse deja, în timp ce NATO a supraviețuit și s-a extins. Polonia, Ungaria și Cehia au aderat în 1999, iar alte șapte țări, inclusiv republicile baltice, au urmat în 2004. Moscova a văzut o alianță creată pentru a îngrădi puterea sovietică îndreptându-se spre granițele Rusiei. Recenzentul scrie că Washingtonul a tratat sfârșitul Războiului Rece ca pe o victorie, în timp ce Moscova a ajuns să considere înțelegerea o pace inegală.
Summitul NATO de la București din aprilie 2008 este descris ca un punct de cotitură. Sub presiune americană, alianța a declarat că Ucraina și Georgia vor deveni în cele din urmă membre, deși niciuna nu a primit un calendar sau garanții de securitate imediate. Recenzia spune că NATO a ridicat așteptări, a adâncit temerile Rusiei și a lăsat ambele țări expuse. În februarie 2008, William Burns, pe atunci ambasadorul american la Moscova și ulterior director al CIA, a avertizat într-o depeșă intitulată Nyet Means Nyet că aderarea Ucrainei la NATO trecea o linie sensibilă a securității ruse, că opoziția depășea persoana lui Vladimir Putin și că urmările pentru Ucraina puteau fi grave.
Ahmed plasează Ucraina într-o competiție mai largă pentru predominanță geopolitică și tratează extinderea NATO ca pe o prelungire a influenței strategice americane. Recenzia citează bombardamentul NATO asupra Iugoslaviei din 1999, desfășurat fără autorizarea Consiliului de Securitate, și invaziile din Afganistan, în 2001, și din Irak, în 2003, ca episoade care, în viziunea Moscovei, au slăbit pretenția Washingtonului la un respect consecvent pentru suveranitate.
Criza Ucrainei din 2014 este prezentată ca o ruptură suplimentară. Înlăturarea președintelui Viktor Ianukovici a urmat protestelor de masă, confruntării politice și violenței. Guvernele occidentale au sprijinit opoziția, în timp ce Moscova a interpretat tranziția ca pe o realiniere geopolitică încurajată din străinătate. Recenzia spune că protestele au avut origini interne autentice și că puterile din afară au căutat, de asemenea, influență. Preluarea Crimeei de către Rusia și luptele din Donbas au transformat criza într-o confruntare de durată.
Relatarea lui Ahmed despre tragedia de la Odesa din mai 2014 spune că 48 de persoane au murit în ciocniri violente și în incendiul de la Casa Sindicatelor. Anchete internaționale au documentat ulterior eșecuri grave ale autorităților ucrainene în a preveni violența și a salva victimele. Recenzia spune că suferința oamenilor care s-au opus guvernului post-Maidan merită recunoaștere, în timp ce afirmațiile nesusținute despre făptași nu ar trebui acceptate.
Se spune că eșecul acordurilor de la Minsk ridică întrebări despre angajamentul părților față de compromis. În decembrie 2021, Moscova a trimis Washingtonului și NATO proiecte de acorduri de securitate prin care cerea limite pentru extinderea ulterioară și pentru desfășurările militare. Unele prevederi ar fi constrâns suveranitatea statelor vecine; altele, privind rachetele, exercițiile și garanțiile reciproce, sunt descrise ca posibile subiecte de negociere. Guvernele occidentale au discutat, dar au respins cererea centrală a Rusiei de a opri extinderea NATO. Recenzia spune că este incert dacă un compromis ar fi putut preveni invazia.
Ahmed pune sub semnul întrebării și continuarea asistenței militare occidentale. Recenzia spune că Ucraina are tot dreptul să se apere, în timp ce furnizarea de arme mai sofisticate fără o soluționare diplomatică credibilă ridică întrebări despre cât ar trebui să dureze războiul și ce este menit să realizeze. Se spune că producătorii de armament beneficiază de contracte mai mari și că guvernele justifică cheltuieli mai ridicate, fără a se afirma că interesele comerciale au cauzat războiul. Se spune că exporturile de cereale perturbate, costurile mai mari ale energiei, inflația și instabilitatea economică au împovărat țările în curs de dezvoltare, inclusiv Pakistanul, care nu au avut niciun rol în deciziile din spatele confruntării.
Eseul leagă prăbușirea sovietică, care a lăsat 15 state independente și dispute nerezolvate privind Crimeea, Nagorno-Karabah, Abhazia, Osetia de Sud și Transnistria, de un avertisment pentru Pakistan extras din 1971 și din nemulțumirile actuale din Balocistan, Sindh, Khyber Pakhtunkhwa și din alte părți. Pune, de asemenea, sub semnul întrebării dacă faima electorală poate înlocui experiența diplomatică, cu referire la Donald Trump, Volodimir Zelenski și Imran Khan.
Recenzentul, decan al artelor liberale la o universitate privată din Karachi, spune că eseurile scurte repetă uneori argumente și că unele afirmații au nevoie de documente mai solide și de mai multe perspective ucrainene. Cărții i se recunoaște totuși meritul de a pune sub semnul întrebării presupunerile strategice occidentale și de a arăta costul uman al confruntării. Articolul a apărut mai întâi în The News, iar Geo.tv precizează că opiniile îi aparțin autorului.